Exploatare petrol

Moreniul a fost până la sfârşitul secolului al XIX-lea o aşezare eminamente agricolă. Începutul secolului al XX-lea aduce o schimbare profundă în economia localităţii, în această perioadă luând naştere la nivelul tehnicii de epocă, exploatările petroliere. Încă de la apariţia primelor exploatări în domeniul petrolier, profilul localităţii a fost determinat de prezenţa schelei de extracţie a ţiţeiului modernizată continuu.

La începutul secolului al XX-lea s-au ridicat în Moreni ateliere de reparaţii ale utilajului petrolier, care în special după 1970 se reprofilează şi se dezvoltă mult, transformându-se în întreprinderi de interes republican. Aceste ramuri au cunoscut creşteri mari ale producţiei schimbând profilul industrial petrolifer în profil industrial complex care în 1972 reprezenta 53% din producţia industrială în ramura construcţiilor de maşini faţă de numai 26% cât reprezenta industria combustibililor.

Dacă până în 1965, când ziceai Moreni, din punct de vedere economic te gândeai obligatoriu la petrol (53% din valoarea producţiei industriale) în 1990 ponderea petrolului scăzuse la 15%, menţinând ideea Moreniului petrolier mai mult sentimental.

Petrolul a fost simbolul localităţii pentru aproximativ 100 de ani. Istoria sa, împărţită în două etape, a marcat profund viaţa oamenilor şi evoluţia societăţii în Moreni. Cu toate că după 1965 ponderea petrolului în economia Moreniului a fost tot mai redusă, Moreniul a rămas cunoscut ţării şi chiar multor cancelarii a marilor puteri, prin PETROL.

Focul de la Moreni

Întâmplările din lumea petrolului capătă câteodată un caracter senzaţional. Valea Piscovului a rămas celebră pentru incendiile din zonă, la fel şi dealul Bana, la fel şi platoul Ţuicanilor. Focurile de la Moreni - cel mai important centru al ţării şi totodată locul celor mai îngrozitoare incendii. Oare ar putea cineva să înşire toate sondele incendiate? Cărţile consemnează numai marile calamităţi. Focul însă ce avea să aducă celebritate mondială Morenilor izbucneşte în dimineaţa zilei de 28 mai 1929, la sonda 160 Româno - Americană. Sonda se afla în plină activitate. Se fora la adâncime de 1455 m, ajungând la cel de-al treilea strat al neoliticului. După ce s-au extras 23 de prăjini, se observă o mică erupţie de nori.

Era ora nouă dimineaţa. Oamenii nu pot monta însă dispozitivul de siguranţă, căci viitura devenită puternică, îi împiedică să lucreze, se precipită să închidă celălalt dispozitiv de prevenire a erupţiei dar filetele unor piese nu se potrivesc. Şi de aici înainte se dezlănţuie stihia. Gazele şi ţiţeiul izbucnesc cu violenţă şi aruncă afară prăjinile de sapă. Acestea lovesc geamblacul sondei pe care îl proiectează la peste 200 de metri depărtare. Toată garnitura în lungime de 662 m este aruncată în exterior, printr-o violentă erupţie de gaz. Scânteile, provocate de ciocnirea elementelor garniturii, incendiază brusc sonda. La ora 9.30, când s-a produs explozia, turla masivă este proiectată în aer ca un cocoloş de hârtie.

Purtate de vânt flăcările s-au extins cu repeziciune, cuprinzând şi alte sonde, precum şi patru rezervoare de păcură aflate în imediata vecinătate. "La un moment dat - scria ziarul "Universul", într-o corespondenţă specială din 30 mai - platoul Ţuicani părea o mare de limbi de foc care ameninţa să cuprindă, din clipă în clipă, tot ce mâna omenească a clădit pe aceste meleaguri. Cu forţe unite, localnicii, muncitorii, specialiştii, au reuşit să localizeze incendiul. Spre seară, ardea la fel de vijelios, numai sonda 160: "Se apreciază a fi un foc de lungă durată" încheia „Universul" corespondenţa sa. Într-adevăr, incendiul sondei 160 a durat până la 10 octombrie 1931. A pricinuit mari pagube materiale. Despre incendiul de la Moreni a aflat întreaga lume. Au început să curgă de peste tot, de prin ţări străine gazetari, fotografi, tot felul de curioşi. S-au consumat aici multe kilograme de peliculă, milioane de clişee fotografice, vagoane întregi de hârtie şi râuri de cerneală.

Călătorii din trenurile care se abat noaptea de-a curmezişul câmpiilor întunecate ale Munteniei spre strălucirea Capitalei priveau cu spaimă, la început, în zarea Bucegilor, răsfrângerile imobile şi roşii ale acestui pârjol modern, ca printr-o ocheană întoarsă spre nopţile de groază din vremea nu tocmai depărtată când dădeau tătarii-n ţară.

Acum nimeni nu se mai sperie. Născut şi crescut în ţară, neaoş ca o înjurătură aruncată admirativ progresului tehnic abătut pe plaiurile lui Tugomir Basarab, Focul de la Moreni s-a încrustat în obişnuinţele noastre şi a devenit pentru străini culoare locală, ca o datină străbună.