În cadrul proiectului "Redescoperă Flacăra Petrolului", Primăria Municipiului Moreni va organiza două festivaluri dedicate istoriei şi tradiţiilor din zonă, primul în toamna anului 2012 şi cel de-al doilea în toamna anului 2013.

Organizarea festivalurilor are ca scop promovarea resurselor naturale din zonă, cu accent pe zăcămintele de petrol, datorită istoriei acestei regiuni. Activităţile vor fi direcţionate către toate categoriile de turişti, şi vor fi diversificate pentru a acoperi aşteptările tuturor participanţilor.
Festivalurile vor avea şi o componentă bazată pe elemente de folclor şi artă populară, şi anume:
Cele 2 festivaluri vor fi un mijloc de promovare a zonei pentru toate grupurile ţintă şi mai ales pentru copii, care vor participa la evenimente cu tematică specifică, care se vor bucura de mici concursuri legate de obiectivul festivalurilor, iar premiile vor consta în obiecte de promovare a acestora şi a turismului în zona Moreni şi în regiunea din care face parte.