Calendar evenimente

free counters vizite

Inaugurare SALA de SPORT

01 Aprilie 2016
Inaugurare SALA de SPORThover

Pe 5 aprilie 2016 a avut loc un amplu eveniment care a marcat inaugurarea Sălii Sporturilor din Moreni. Cele trei acțiuni din cadrul evenimentului au fost inaugurarea acestui obiectiv de investiții, meciul demonstrativ de handbal dintre Dinamo București și C.S. Petrol Moreni, lansarea cărții ,,30 de ani dedicați handbalului" scrisă de de Mihai Stănescu și Silviu Stănescu.
La acest eveniment au participat Constantin Dinu, Primarul municipiului Moreni, Adrian Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Liviu Mușat, Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, oficialități locale și județene.
Bazele handbalului morenar au fost puse de neobositul profesor Mihai Stănescu în anul 1980, când printr-o adresă a Grupului Școlar Petrol Moreni se solicita aprobarea înființării unui Club Sportiv Școlar, cu o singură secție de handbal băieți.
Construcția Sălii de Sport de la Liceul Tehnologic de Petrol Moreni a început în anul 2008 cu fonduri de la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. În anul 2010, din lipsă de fonduri lucrările au fost sistate. În anul 2014, construcția Sălii de sport reîncepe cu finanțare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
Sala Sporturilor din Moreni este cea mai modernă sală de sport din județul Dâmbovița și a doua ca dotări și capacitate după Sala Polivalentă din Târgoviște.
Mai multe detalii puteți afla pe pagina de Facebook a instituției https://www.facebook.com/primariamunicipiuluimoreni

Galerie Foto

Inapoi