vizite
Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni a fost implicată în proiectul "Şcoli şi comunităţi în acţiune pentru prevenirea părăsirii timpurii a şcolii".
Perioada de desfăşurare: 1 AUGUST 2010 - 31 IANUARIE 2013
Beneficiar: INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA - 20 de școli
Parteneri:
Obiectivul general al proiectului:
Prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și menținerea în sistemul de educație a elevilor aflați în situații de risc, în special a celor de etnie romă, a celor din mediul rural, a celor care provin din familii cu grad ridicat de sărăcie, precum și a celor cu părinți plecați la muncă în străinătate, din judeţele Dâmboviţa şi Ilfov, prin dezvoltarea și implementarea de strategii, măsuri și instrumente educaționale specifice.
Proiectul la Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni:
Proiectul a debutat cu un număr de 46 de elevi în grupul țintă; numărul acestora s-a redus la 33 la final datorită transferului unor elevi către alte școli din oraș (Școala nr. 1 Moreni și Liceul Tehnologic Petrol Moreni), dar și datorită terminării ciclului gimnazial.
Echipa de proiect a debutat cu dir. Georgescu Roxana - coordonator de proiect, iar din iunie 2012 coordonatorul de proiect a fost dir. Vremăroiu Norica.
Activitățile din cadrul proiectului s-au desfășurat în sala proiectului, sală amenajată cu ajutorul resurselor primite.
ATELIERELE DE VARĂ au avut loc în vacanța de vară 2011, au participat viitori elevi ai claselor I în anul școlar 2011-2012, sub îndrumarea doamnelor IONESCU IULIANA și DOGĂREL MIHAELA.
ACTIVITĂȚILE DE CONSILIERE ELEVI ȘI PĂRINȚI au fost realizate de către doamnele psiholog DOLOMEȚ LILIANA și CODROIU MARIA.
Crearea și dezvoltarea rețelelor de colaborare (școli, instituții din comunitatea locală)
Şcoala Gimnazială Nr. 4 Moreni este inclusă în 3 reţele locale de colaborare: